Alexandru Matei cucerește prima medalie pentru delegația României

Sportivul român Alexandru Matei a cucerit medalia de bronz la cat. 60 kg, vineri, în prima zi a Campionatelor Europene de judo Under-23 de la Sarajevo (Bosnia-Herţogovina).

Matei a trecut în primul tur de armeanul Ervand Nersesian, în optimi a câştigat în faţa spaniolului Jaume Bernabeu Rico, în sferturi s-a impus în faţa olandezului Emiel Jaring, însă a pierdut semifinala cu azerul Kanan Ismailov.

Alexandru Matei a câştigat apoi meciul pentru medalia de bronz cu israelianul Ariel Shulman.

În limitele cat. 66 kg, Ioan Dzitac, medaliat cu bronz la Europenele de juniori de anul acesta, a pierdut în primul tur în faţa armeanului Stiopa Darbinian.

La cat. 73 kg, românul Adrian Şulcă, unul dintre favoriţi, s-a clasat doar pe locul cinci. Şulcă l-a învins în turul secund pe maghiarul Botond Toth, în optimi a trecut de slovenul Nace Herkovic, dar a fost învins în sferturi de moldoveanul Adil Osmanov. Şulcă s-a impus în recalificări în faţa ucraineanului Nazar Kulieşov, dar a pierdut meciul pentru bronz cu olandezul Koen Heg.

Şulcă este campion olimpic de tineret (2018), campion european şi mondial de juniori (2021)

În concursul feminin, la cat. 48 kg, Florina Bădiceanu a fost învinsă în optimi de belgianca Jente Verstraeten.

La cat. 63 kg, Florina Ivănescu (vicecampioană europeană de cadeţi în 2019), principala favorită, a fost întrecută la debut, în optimile de finală, de italianca Antonietta Palumbo.

România a avut doar cinci reprezentanţi la Europenele Under-23 (28-30 octombrie), la care s-au înscris 300 de judoka din 40 de ţări, 175 la masculin şi 125 la feminin.

About Author