Categories Fotbal

Adrian David a fost omagiat prin mișcare

 

Seria competițiilor fotbalistice organizate la Beiuș în anul 2022 și destinate elevilor de gimnaziu s-a încheiat sâmbătă, 18 decembrie, cu ”Memorialul Adrian David”.

Întrecerea a fost organizată de CS Bihorul Beiuș, catedra de educație fizică de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș, Asociația Județeană de Fotbal Bihor și câțiva apropiați ai regretatului dispărut, printre aceștia numărându-se Ionel Bondor, Ioan Szabó, și Ferkö Jenö. La competiția găzduită de sala de sport a Colegiului Național Samuil Vulcan a asistat și mama regretatului Adrian David, apreciata profesoară, acum pensionară, Maria David, dar și numeroși foști colegi și prieteni, prof. Rudy Kovacs, dr. Valentin Mlendea, Nicolae Mihoc, Vlad Silaghi, George Ciobriș și Avram Toderici.

Echipele participante au reprezentat școlile din Remetea (antrenor, prof. Gabriel Leș) și Budureasa (prof. Gabriela oraș), acestora alăturându-li-se două formații beiușene, Clubul Sportiv Școlar Nr. 3 „Samuil Vulcan” (prof. Sebastian Șerb) și Liceul Pedagogic Vocațional Nicolae Bolcaș (prof. Vlad Silaghi).

Partidele s-au desfășurat pe durata a câte douăzeci de minute, în sistem fiecare cu fiecare, fiiind arbitrate de profesorii de sport Ioan Popa Bota, Cristian Degău, George Ciobriș și Vlad Silaghi. Elevii LPV Nicolae Bolcaș au câștigat competiția, devansând în ordine echipa Școlii Gimnaziale din Remetea, formația școlii din Budureasa și gruparea locală CSS 3 Samuil Vulcan, care a primit și trofeul Fair Play. Organizatorii Memorialului „Adrian David” au acordat și în acest an câteva premii speciale: titlul de „Cel mai bun jucător” i-a revenit lui Răzvan Boiț (Remetea), în timp ce Mihai Coș (CSS 3 Samuil Vulcan) a fost desemnat „Cel mai bun portar” al turneului.
Secretarul AJF Bihor, Petru Boroș, le-a oferit câte o minge echipelor participante, mulțumindu-le organizatorilor și participanților pentru omagiul adus profesorului Adrian David, care i-a fost dascăl, dar și antrenor în perioada petrecută la Salonta.
Adrian David (1971-2014) a fost unul dintre cei mai buni și îndrăgiți fotbaliști, dascăli și antrenori pe care Beiușul i-a dat. În 1995, Adrian David a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității din Oradea după care, între 1995 și 2004, a fost profesor la Liceul Teoretic Salonta, activând în același timp ca jucător și antrenor la Olimpia Salonta, cu care a promovat în Divizia C. Din 2004 a activat, ca profesor la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, iar ca jucător la CF Bihorul Beiuș. Și-a continuat cariera în cadrul clubului ca antrenor la juniori și seniori până în momentul tragic al trecerii în neființă, la numai 43 de ani.

About Author