Categories Atletism

Mihai Dringo laureatul anului în atletismul bihorean

Atletul anului în Bihor a fost declarat Mihai Sorin Dringo, cel care, săptămâna trecută a devenit şi cel mai bun tânăr atlet din România. Legitimat la CSU CSM Oradea, Mihai Dringo a obţinut mai multe rezultate remarcabile în acest an la 400 de metri.

Ocupantul locului I a reușit o clasare pe locul al cincilea la Campionatul European U23 – în proba de 400 metri plat, locul 1 la Campionatul Balcanic de seniori (400 metri plat) și a stabilit recordul naţional de seniori şi U23, cu timpul de 45,38 secunde

De asemenea, Dringo (sportiv pregătit de antrenorul Robert Olah) a bătut în acest an şi recordul naţional de sală U23, cu 46,79 secunde, în proba de 400 metri plat şi a realizat un nou record naţional de sală seniori în ștafeta de 4×400 metri plat, cu timpul de 3:10,36 minute.

La Gala Atletimsului Bihorean, celelalte două poziții de pe podium au fost ocupate de Răzvan Nicoară, concurent la triplusalt, Alesia-Maria Rengle, la săritura în înălțime.

About Author