Categories Atletism

Mihai Dringo se face remarcat la World Indoor Tour

Atletul român Gabriel Bitan a câştigat proba de săritură în lungime din cadrul reuniunii de sală de la Manchester, etapă din World Indoor Tour, sâmbătă, cu 7,73 metri.
Bitan a devansat în clasament doi britanici, pe Reynold Banigo (7,73 m) şi pe Alex Farquharson (7,66 m).
La 400 m masculin, Mihai Sorin Dringo (foto) s-a clasat pe locul secund în a treia finală a probei (47.43), devansat de olandezul Isayah Boers (47.43). Prima finală a fost câştigată de portughezul Mauro Pereira (47.64), iar a doua de britanicul Lee Thompson (47.01). Mihai Dringo este legitimat la CSU CSM Oradea unde este antrenat de Robert Olah.
Claudia Prisecaru a fost aproape de podium la 3.000 m, specialista de al 3.000 m obstacole clasându-se pe locul patru (9:09.80), devansată de britanicele Jennifer Nesbitt (9:03.88), Eloise Walker (9:06.32) şi de grecoaica Anastasia Marinakou (9:07.49).
Atleta record: a încheiat 150 de maratoane în…150 de zileAtleta record: a încheiat 150 de maratoane în…150 de zile

Tot, sâmbătă, la Kladno (Cehia), Rareş Andrei Toader a încheiat pe locul patru proba de aruncare a greutăţii, cu 20,44 metri. Victoria a revenit cehului Tomas Stanek (21,69 m), urmat de egipteanul Mohamed Magdi Hamza (20,55 m) şi de bosniacul Mesud Pezer (20,49 m).

Vineri, în reuniunea de la Karlsruhe (Germania), Alina Rotaru-Kottmann a terminat pe locul 6 la săritura în lungime, cu 6,39 metri. Sârboaica Ivana Vuleta a câştigat concursul cu 6,76 m, fiind urmată de Agate De Sousa (Sao Tome & Principe), cu 6,66 m, şi germanca Maryse Luzolo, cu 6,62 m.

About Author