Categories Fotbal

Remiză echitabilă pe o ploaie torențială

CSC Dumbăvița a încheiat la egalitate cel de-al patrulea test al iernii, 1-1 cu FC Bihor Oradea, meci disputat la Zăbrani, pe stadionul „Josef Scheirich”. Ploaia torențială, care s-a abătut asupra întregii zone de vest încă de aseară, a afectat grav starea terenului, care a fost îmbibat cu apă. Astfel, a avut de suferit și jocul celor două echipe, care s-a rezumat la mult efort pentru menținerea echilibrului și mingi lungi pe faza de atac.

Jucătorii ligii a 2-a au controlat prima jumătate a meciului, fiind mai prezenți în jumătatea adversă de teren, dar și în fața porții. Prima șansă de gol a venit în minutul 5, atunci când Paulevici a pătruns în careu de pe dreapta, a trimis în fața porții, dar nici Capătă și nici Luca Bodri nu au ajuns la minge. În minutul 12, Călin Toma a executat o lovitură liberă din lateral stânga, direct pe poartă, dar Nergheș a reușit să respingă de sub transversală. În minutul 20, Capătă a reluat din voleu, de la 20 de metri, iar Nergheș a plonjat de siguranță și a respins în corner, deși balonul nu ar fi prins cadrul porții.

În partea secundă, ambele formații au schimbat liniile, iar bihorenii au intrat mai bine în meci și au început să pericliteze poarta echipei noastre. În minutul 46, Serediuc a reluat din careu, din lateral dreapta, dar balonul a trecut puțin pe lângă colțul lung. Dumbrăvița a replicat în minutul 57, printr-o nouă lovitură liberă executată de Toma, din lateral dreapta, puțin peste poartă. M. Hosu l-a pus la încercare pe Mikloș în minutul 59, cu un șut pe jos, de la 18 metri, dar goelkeeperul nostru a reușit să rețină. Deschiderea de scor a venit în minutul 61, la câteva zeci de secunde după ce în formația noastră au fost efectuate, deodată, 9 modificări. Claudiu Petruș a fost cel care a găsit breșa în defensiva noastră și a șutat de la 10 metri, în forță, în stânga portarului. Egalarea a venit în minutul 68, atunci când Gîsă a fost faultat în careul orădenilor, iar Răzvan Ghinescu a transformat lovitura de pedeapsă rezultată.

1-1 la finalul confruntării cu FC Bihor, care consemnează și încheierea cantonamentului pe care echipa noastră l-a desfășurat, în ultimele opt zile, la Pensiunea Genesa din Dumbrăvița. Săptămâna viitoare, în zilele de marți, miercuri și sâmbătă, vom întâlni, în ordine, Avântul Periam, CSC Șelimbăr și Ripensia Timișoara. Până la această oră, sunt fixate doar coordonatele meciului de marți, cu Periam, care va avea loc de la ora 15:30 la Sânpetru Mare. Jocul cu divizionara secundă din județul Sibiu se va disputa în Ardeal, variantele studiate fiind Sibiu (pe o suprafață sintetică), Blaj și Cugir.

CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): R. Mikloș – Tismonar, Bura-Koț, Niakate, C. Toma (cpt.) – Tănase, Grancea, T. Bodri – Paulevici, Capătă, L. Bodri. După pauză, au mai intrat Trifon – Moțiu, Zurbagiu, Gîsă, Amariei, Zaluschi, Curea, Martinov, Simon și Piftor

FC Bihor Oradea (antrenor Florin Farcaș): Nergheș – C. Jurj, Gal, Lupșe, Ban – Gherman, Săutiuț, Gunie, Chindlea, A. Popa – S. Jurj. Au mai intrat Bob, Drăgan, Al. Popa, D. Stan, Ioviță, A. Hosu, Petruș, Gheorghiță, Serediuc, C. Roșu, M. Hosu, Clemeniuc.

About Author