Categories Baschet

Plătesc tribut negativ în urma unui eșec asumat

CSM CSU Oradea a depășit Keravnos BC, scor 93-72, în ultima etapă din faza a 2-a a grupelor în FIBA Europe Cup – ediția 2022/23. Roș-albaștrii au beneficiat de sprijinul a peste 3.000 spectatori la confruntarea cu campioana Ciprului.

Partida nu a avut istoric, CSM-ul controlând-o de la început. Roș-albaștrii au găsit soluții în atac și au avut un nivel foarte bun în apărare, profitând totodată de o absență extrem de importante de la perimetru în angrenajul formației oaspete. Scorul la prima pauză a fost de 23-14.

Lucrurile au continuat în aceeași manieră, antrenorul Cristian Achim intrând în rotație fără ca echipa să piardă din turație. Avantajul a trecut de 20 puncte, însă Keravnos a redus ușor din deficit. Repriza s-a terminat cu scorul de 46-27.

Repriza secundă nu a adus schimbarea, orădenii fiind în control pe tot parcursul jocului. Roș-albaștrii au fost generoși cu acțiunile spectaculoase în condițiile în care au prevenit formația oaspete să se apropie la mai puțin de 15 puncte în ultimele 20 minute de joc efectiv. Staff-ul tehnic a oferit minute de joc tuturor celor înscriși pe foaia de arbitraj.

Mark Ogden a totalizat 21 puncte, 6 recuperări, Stephen Holt a adăugat 14 puncte, Donatas Tarolis a terminat cu 14 puncte, 4 recuperări, Erick Neal a reușit 12 puncte, 4 pase decisive, iar Josh Bostic a încheiat cu 11 puncte pentru CSM CSU Oradea. În replică, Ousman Krubally a reușit 15 puncte, 12 recuperări, alți trei jucători având cel puțin zece puncte marcate pentru Keravnos.

CSM CSU Oradea a fost lipsită de serviciile lui Justin Carter, în convalescență după o intervenție chirurgicală. Deondre Burns, cel mai bun marcator al partidei tur, a absentat din angrenajul lui Keravnos.

Prin prisma acestui rezultat, CSM CSU Oradea a ajuns la un bilanț general de 3-3 în Grupa L și s-a clasat pe locul al 3-lea întrucât Anwil Wloclawek a fost învinsă pe teren propriu de Brose Bamberg, scor 86-90. Reprezentantele Poloniei și Germaniei au avut 4-2 la general. În schimb, Keravnos a avut 1-5 la general.

About Author