Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (foto) a reuşit o victorie spectaculoasă, 4-6, 7-6 (9/7), 7-5 cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, cap de serie numărul 11, luni, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari.
Cîrstea (32 ani, 70 WTA) a reuşit să se impună după ce a salvat două mingi de meci în setul secund.
Românca a ieşit învingătoare după trei ore şi 29 de minute, stabilind un nou record pentru cel mai lung meci din acest sezon în circuitul profesionist feminin. Precedenta performanţă data de duminică, din meciul câştigat de rusoaica Liudmila Samsonova în faţa spaniolei Paula Badosa, cu 6-7 (3/7), 7-6 (7/5), 6-4, după trei ore şi 22 de minute.
În primul set, Haddad Maia (26 ani, 12 WTA) a făcut diferenţa cu un break, realizat la 4-4. În setul secund, Cîrstea a făcut break la 4-3, dar apoi a fost egalată (5-5) şi s-a ajuns în tiebreak, unde a câştigat cu 9-7, după ce a salvat două mingi de meci. În decisiv, Haddad Maia a condus cui 4-1, dar românca a revenit şi a egalat, 4-4, a ratat apoi o minge de break, a reuşit să câştige contra serviciului şi a încheiat meciul cu 7-5.
Cîrstea a reuşit 6 aşi, dar a comis şi 10 duble greşeli, în timp ce Haddad Maia a totalizat 4 aşi şi 5 duble greşeli.
Cîrstea a pus capăt unei serii de patru înfrângeri, începută chiar în faţa jucătoarei sud-americane, 6-7, 1-6 în primul tur la Adelaide International 2. Sorana are acum 4-1 în meciurile directe cu Haddad Maia.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 17.930 de dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund contra cehoaicei Karolina Muchova, care a dispus de americanca Bernarda Pera cu 6-1, 6-4.
Muchova (26 ani, 112 WTA) a câştigat singurul lor meci direct, în turul al treilea US Open, în 2020, cu 6-3, 2-6, 7-6 (9/7).
Tot luni, Ana Bogdan a învins-o în primul tur pe germanca Laura Siegemund cu 7-5, 6-3.