Categories Baschet

Au forțat exact cât pentru o victorie concludentă

CSM CSU Oradea a învins Rapid București, scor 88-71, într-un meci contând pentru etapa a 20-a din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2022/23. Partida face parte din TOP 10, fiind o restanță.

Jocul a decurs sub semnul echilibrului în primele 20 minute. Oradea a fost în permanență la conducere și a reușit să se desprindă la un maxim de 15 lungimi, dar feroviarii au reacționat. CSM-ul a marcat cu generozitate și precizie din spațiul de trei secunde în prima repriză, însă a avut probleme de la mare distanță, iar nivelul de apărare a lăsat foarte mult de dori. La jumătatea întâlnirii scorul era de 45-37.

Repriza secundă s-a derulat sub aceleași auspicii. Protagonistele au alternat momentele de joc, însă CSM-ul a găsit soluții de a se menține în avantaj pe tabela de marcaj. Roș-albaștrii au beneficiat de o contribuție consistentă din partea lui Josh Bostic, aflat la cea mai bună prestație de la venire. De cealaltă parte, Tyler Stone a etalat calități individuale de excepție. Finalul partidei nu a schimbat situația. Staff-ul tehnic al CSM-ului a avut posibilitatea să gestioneze minutele și a obținut un succes important. Nivelul de intensitate și exprimare al unora dintre jucătorii echipei învingătoare a fost sub așteptări, însă chiar și în aceste condiții victoria a revenit formației orădene.

Josh Bostic a totalizat 20 puncte, Erick Neal a adăugat 14 puncte, 5 pase decisive, Donatas Tarolis a terminat cu 12 puncte, 5 recuperări, iar Cătălin Baciu a încheiat cu 10 puncte, 6 recuperări pentru formația orădeană. De cealaltă parte, Tyler Stone a reușit 21 puncte, 3 capace, Mladen Jeremic a adăugat 15 puncte, iar Filip Barovic a avut 12 puncte, 6 recuperări pentru formația din capitală.

Justin Carter a absentat din angrenajul roș-albaștrilor. De cealaltă parte, Rapid a evoluat fără Vaidas Kariniauskas, Demitrius Conger și Marcu Badiu. De altfel, bucureștenii au avut doar nouă jucători înscriși pe foaia oficială de joc.

CSM CSU Oradea are 10-1 la general după această confruntare. Bihorenii au o serie de 17 victorii consecutive în LNBM. De cealaltă parte, Rapid București a ajuns la 8-3.

Sâmbătă (11.03), CSM CSU Oradea evoluează în deplasare cu SCM U Craiova. Meciul demarează la ora 19:00, nefiind televizat.

About Author