Categories Alte sporturi

Alex Creț medaliat cu argint la Grand Slam Antalya

Sportivul român Alex Creţ legitimat la CSM Oradea, antrenor Emil Morar, a câştigat medalia de argint la cat. 90 kg, duminică, la turneul de judo Grand Slam de la Antalya.

Creţ l-a învins în primul tur pe bosniacul Toni Miletic, în turul secund a trecut de suedezul Marcus Nyman, în optimi s-a impus în faţa spaniolului Tristani Mosakhlishvili, în sferturi a dispus de slovacul Peter Zilka, a câştigat semifinala cu bulgarul Ivailo Ivanov, dar a fost învins în finală de olandezul Noel van’t End.

La cat. 100 kg, românul de origine cubaneză Asley Gonzalez a fost învins în runda inaugurală de estonianul Grigori Minaskin, iar Eduard Şerban a pierdut în turul secund în faţa sârbului Aleksandar Kukolj.

Mircea Croitoru l-a învins pe ucraineanul Andrii Kolesnik în primul tur la cat. +100 kg, dar apoi a fost întrecut de turcul Ibrahim Tataroglu.

Tot la cat. +100 kg, Vlăduţ Simionescu a dispus în turul secund de polonezul Kacper Szczurowski, în optimi l-a învins pe suedezul Emil Mattsson, dar a pierdut sfertul de finală cu georgianul Levani Matiaşvili, iar apoi a fost învins şi în recalificări de ucraineanul Ievheni Balievski, terminând pe locul şapte.

România a participat cu 11 judoka la turneul Grand Slam de la Antalya, opt la masculin şi trei la feminin, reuşind o singură clasare pe podium.

La competiţie s-au înscris 600 de sportivi din 83 de ţări, 337 la masculin şi 263 la feminin.

Franţa a ocupat primul loc în ierarhia pe medalii, cu 5 de aur şi 2 de bronz, urmată de Olanda, 2-1-0, Brazilia, 2-0-2, etc.

About Author