Categories Polo

Intrăm din nou în lumea bună a polo-ului

Campionatul Mondial de Polo U20 – 2023 va avea loc, în perioada 8-18 iunie, la Complexul Sportiv de Nataţie Otopeni şi va reuni 20 de echipe, respectiv 500 de sportivi din toate colţurile lumii, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

El a scris, luni, pe Facebook, că sportivii sunt din Serbia, Spania, Ungaria, Grecia, Croaţia, Italia, Muntenegru, Japonia, Kazahstan, Uzbekistan, Statele Unite ale Americii, Canada, Brazilia, Argentina, Puerto Rico, Africa de Sud, Iran, Australia, Noua Zeelandă şi România.

În opinia edilului general, competiţia arată că Bucureştiul devine un punct important pe harta marilor întreceri sportive şi va fi un mijloc de promovare a imaginii Capitalei şi a produselor culturale, artistice şi turistice pe toate continentele, fiind transmis în direct în întreaga lume.

Nicuşor Dan a menţionat că, pentru buna desfăşurare a campionatului, Consiliul General a aprobat un acord de colaborare între Primăria Capitalei, Societatea de Transport Bucureşti şi Federaţia Română de Polo.

El a adăugat că, de la preluarea mandatului, a încercat să stimuleze desfăşurarea de evenimente importante în Capitală şi a reamintit că la Bucureşti au avut loc Campionatul European de Fotbal 2020, Campionatul Mondial de Baschet 3X3 pentru Tineret, prima etapă din Grand Chess Tour 2021, precum şi evenimente naţionale

About Author