Categories Atletism

Se luptă cu propriile performanțe

Armand Duplantis, vedeta suedeză a săriturii cu prăjina, şi-a continuat progresul estival, stabilind cea mai bună performanţă mondială a sezonului, după ce a reuşit să treacă peste ştacheta înălţată la 6,12 m, marţi, în cadrul reuniunii atletice Golden Spike de la Ostrava (Cehia), informează AFP.

Campionul olimpic şi mondial en titre a îmbunătăţit astfel cu un centimetru vechea performanţă, pe care o stabilise la începutul acestei luni, la meeting-ul de Hengelo, în Olanda (6,11 m), în cadrul primelor sale trei ieşiri estivale – toate câştigate – din 2023.

În vârstă de 23 de ani, Duplantis a trecut marţi din prima încercare la 6,12 m, înainte de a eşua de trei ori la 6,17 m. El s-a impus în faţa australianului Kurtis Marschall şi filipinezului John Obiana, ocupanţii locurilor 2, respectiv 3, ambii cu sărituri de 5,90 m.

Sportivul suedez este deţinătorul recordului mondial la săritura cu prăjina (6,22 m), pe care l-a stabilit în luna februarie la Clermont-Ferrand (Franţa).

Tot în cadrul reuniunii de la Ostrava, americanul Ryan Crouser, la prima sa prezenţă în Europa de la debutul sezonului, s-a impus la aruncarea greutăţii cu 22,63 m, la o lună după ce a îmbunătăţit recordul mondial (23,56 m), care se afla deja în posesia sa.

La feminin, portoricana Jasmine Camacho-Quinn, campioana olimpică en titre la 100 m garduri, a obţinut victoria în această probă, cu timpul de 12 sec 42/100, reuşind să câştige duelul cu campioana lumii şi deţinătoarea titlului mondial, nigerianca Tobi Amusan, cronometrată în 12 sec 47/100.

About Author