Mihai Sorin Dringo (foto) a devenit dublu campion național al României în proba de 400 metri plat. Sportivul legitimat la CSU CSM Oradea, antrenat de către Robert Olah s-a clasat pe primul loc în cadrul concursului organizat sâmbătă (08.07), la Craiova, în cadrul primei reuniuni din Campionatul Național de Atletism pentru seniori și U23 – ediția 2023.
Sportivul bihorean a oprit ceasul în 45.99 secunde. Dringo l-a devansat pe Robert Parge, de la CSM București, sportiv ce a înregistrat timpul de 46.34 secunde. Podiumul a fost completat de către Sorin Alexandru Voinea, cu 46.79 secunde.
Duminică (09.07), tot la Craiova, în cadrul reuniunii a 2-a, Dringo va alerga în proba de 200 metri plat. Atletul în vârstă de 22 ani va lua startul în prima serie a acestei probe ce reunește 30 de atleți.
Amintim că luni (10.07) este programată plecarea delegației României la Espoo (Finlanda) pentru Campionatul European U23 de atletism – ediția 2023. Evenimentul se va desfășura în perioada 13-16 Iulie anul curent, Robert Olah fiind șef de delegație. Mihai Sorin Dringo la lua startul în probele de 400 metri plat și 4×400 metri.
Ulterior, mai exact în perioada 28 Iulie – 8 August anul curent, la Chengdu (China), Dringo va alerga în cadrul Jocurilor Mondiale Universitare 2023.
Amintim că Dringo a stabilit un nou record național la categoria U23 în proba de 400 metri plat, cu timpul de 45.76 secunde, în cadrul Jocurilor Europene 2023 de la Cracovia (Polonia), clasându-se pe locul al 3-lea în cadrul probei la care a luat startul (Divizia 2). De asemenea, el a ajutat ștafeta României să se claseze pe locul 2.