Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat duminică pe circuitul de la Spa-Francorchamps, obţinând a opta sa victorie consecutivă în actuala ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1.
Cel mai rapid în calificările de vineri, Verstappen a fost nevoit să ia startul în cursă din linia a treia a grilei, după ce a fost retrogradat cinci locuri pentru schimbarea motorului monopostului său peste cota autorizată de regulament.
El a reuşit să preia conducerea cursei în turul 17 şi a rămas apoi în frunte până la final, obţinând a 45-a victorie din cariera sa în Marele Circ.
Max Verstappen (foto 25 ani), campionul mondial din ultimele două sezoane, l-a devansat cu peste 22 de secunde pe mexicanul Sergio Perez, coechipierul său de la Red Bull Racing. Poziţia a treia a fost ocupată de monegascul Carles Leclerc (Ferrari).
Pilotul olandez reuşeşte astfel „dubla” la Spa-Francorchamps, după ce s-a impus sâmbătă în cursa de sprint găzduită de circuitul belgian.
Cu zece Grand Prix-uri câştigate în 2023, Max Verstappen şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului piloţilor, făcut încă un pas către al treilea său titlu mondial consecutiv.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 se va desfăşura în Olanda, pe circuitul Zandvoort, între 25 şi 27 august.
Clasamentul Marelui Premiu al Belgiei (44 de tururi, 308,052 km):
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1h 22:30.450
2. Sergio Perez (Mexic/Red Bull) +22.305
3. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) +32.259
4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +49.671
5. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin) +56.184
6. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) + 63.101
7. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) +73.719
8. Esteban Ocon (Franţa/Alpine) +74.719
9. Lance Stroll (Canada/Aston Martin) +79.340
10. Yuki Tsunoda (Japonia/Alpha Tauri) + 80.221
….
Clasamentul general al piloţilor:
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 314 puncte
2. Sergio Perez (Mexic/Red Bull) 189
3. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin) 149
4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes 148
5. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 99
….
Clasamentul constructorilor:
1. Red Bull Racing 460 puncte
2. Mercedes 226
3. Aston Martin 184
4. Ferrari 176
5. McLaren