Categories Fotbal

Postura de favoriți trebuie să le dea un plus la capitolul încredere

Ne mai despart doar câteva zeci de ore de startul unei noi ediții a Ligii a 3-a de fotbal din țara noastră. După două baraje ratate, FC Bihor a fost repartizată în Seria a 8-a, alături de echipe din județele Arad și Timiș. Nu sunt formații foarte puternice nici ca organizare nici ca nume, Politehnica Timișoara fiind una dintre rivalele grupării din municipiul de pe Crișul Repede.

În ciuda acestui fapt, roș-albaștrii sunt principalii pretendenți la promovare, fiind favoriții seriei plus și la baraj pornesc din postura de MARI, MARI favoriți. Dar aceste aspect trebuie demostrat pe gazon, indiferent de numele adversarului, indiferent unde joacă meciul, FC Bihor pornește cu prima șansă.

Revenind la nivelul lotului, elevii lui Florin Fărcaș sunt la prima vedere destul de dezechilibrați pe posturi.

În primul rând au doi portari foarte tineri, care nu au trecut încă printr-un proces de promovare într-un eșalon superior și care nu au experiența necesară unor jocuri decisive. Dar probabil, că un an de zile în Liga a 3-a, va duce la un plus în ceea ce privește creșterea și constanța în a apăra poarta. E nevoie de multă muncă și încredere totodată eliminarea greșelilor individuale. Dacă nu se înlătură aceste greșeli, este posibil ca din nou să fie un sezon ratat, pentru că ratarea promovării ar fi un eșec total.

În compatimentul defensiv, FC Bihor pare să aibă cei mai buni jucători. Nume ca Jurj, Fărcaș, Gal, Ioviță sau Bactăr, vor putea asigura că echipa va primi puține goluri plus că unii dintre ei pot avea și aport ofensiv. Este adevărat că Andrei Gal este accidentat deocamdată, soluțiile de compromis nu se ridică în niciun caz la nivelul titularilor. De aici o concurență și nu prea, jucătorii de bază vor fi folosiți în special în partidele decisive, niciun antrenor nu este obligat de riste din orgoliu sau mai știu eu ce motiv.

La mijlocul terenului pare a exista o simbioză între jucători cu experiență care au jucat la un nivel ridicat, gen Sorian, Serediuc sau Ban, plus o seie de jucători tineri care bat la porțile afirmării cum ar fi Chindlea sau Moga. Mai trebuie precizat un aspect Gunie sau Chitaș pot fi decisivi într-o echipă formată din fotbaliști care aduc mingea în terenul advers, iar în relația unu la unu, în special Florin Chitaș este de neoprit. De la el se așteaptă să se facă diferența, doar că în fotbalul din ziua de azi e nevoie de atac – apărare.

În fine, în compartimenul ofensiv pare să stăm cel mai prost. În primul rând FC Bihor la ora actuală are doar DOI!!! atacanți, ceea ce este absolut inimaginabil pentru o echipă cu pretenții!!! Este absolut strigător la cer, se atacă promovarea cu doar doi atacanți în lot, ceea ce arată pur și simplu mentalitatea învechită, zicala că merge și așa. În loc să ai minimum patru atacanți valoroși care să denote și concurență, în ultima săpătămână, transferi un fundaș anonim care nu are continuitate în muncă. Total greșit din punctul meu personal de vedere. Indiferent de ce sistem de joc folosești, improvizațiile nu dau același randament ca și titurarul de drept. În condițiile unei accidentări sau suspendări FC Bihor va ataca cu caii de la bicicletă. Nu e normal așa ceva. Sub nicio formă.

Ar fi cazul ca în al treilea sezon în care echipa este susținută de autoritățile locale, rezultatele să fir cele așteptate, povești de genul că suntem acolo între primele și căî vedem atunci, trebuiesc uitate. FC Bihor are obievtic clar PROMOVAREA, iar de acest cuvânt nu trebuie să se disperseze.

 

About Author

1 comment

F. Rossi says:

Bine punctat, un articolul care reflecta realitatea pe care din pacate cei din conducerea clubului o ignora.

Comments are closed.