Categories Baschet

Învinși pe final de joc într-o partidă decisivă

CSM CSU Oradea a fost învinsă de New Basket Brindisi, scor 74-77, în cadrul turneului de calificare Basketball Champions League de la Antalya. Meciul a avut loc miercuri (27.09).

Partida a fosdt aprig disputată, cuprinzând nouă schimbări la conducere. CSM-ul a început mai bine și a condus în mare parte din prima secvență, dar Brindisi a terminat-o în avantaj minim, scor 24-22. Sfertul al 2-lea a fost dominat de italieni. Aceștia și-au reglat tirul de la distanță, iar Oradea a avut probleme în atac. Scorul după 20 minute de joc a fost de 43-32 în favoarea italienilor.

Avantajul maxim al lui Brindisi a fost de 15 puncte în debutul secvenței a 3-a, însă reacția a venit din partea roș-albaștrilor. Jocul colectiv, lupta la recuperare și capacitatea de a se apăra mai bine la semicerc au lucrat în favoarea bihorenilor. Astfel, cu zece minute înainte de final scorul a fost de 60-60.

Ultimele zece minute au consemnat mai multe schimbări pe tabela de marcaj. CSM CSU Oradea a avut câteva șanse bune, dar nu a putut să gestioneze finalul confruntării. Brindisi a beneficiat de mai multe reușite din partea lui JaJuan Johnson în ultimele minute, iar ultima aruncare, semnată Kris Richard nu a intrat în coș pentru a trimite jocul în prelungiri.

CSM Oradea a terminat meciul cu procentaj mai bun la linia de pedeapsă și egal la aruncările de două puncte cu echipa adversă. Brindisi a avut 12/24 la semicerc. Roș-albaștrii au terminat cu 40-27 la recuperări și 14-8 la cele ofensive.

Erick Neal a totalizat 17 puncte, 8 pase decisive, Kris Richard și Toddrick Gotcher au adăugat câte 12 puncte, Cătălin Baciu a avut 11 puncte, 4 recuperări, iar Lennard Freeman a terminat cu 10 puncte, 11 recuperări pentru CSM CSU Oradea.

Donatas Tarolis a absentat din angrenajul echipei orădene. El a suferit o accidentare în zilele premergătoare plecării la Antalya.

Delegația orădeană se întoarce acasă în cursul zilei de joi, urmând ca miercuri (04.10), la solicitarea Federației Române de Baschet și a lui BC CSU Sibiu, să susțină următorul meci, de această dată în Liga Națională.

About Author