Categories Fotbal

Au demonstrat că merită să fie lideri

FC Bihor s-a impus cu 4-1 la Lipova şi a ajuns la cea de-a noua victorie din campionat!

După un joc frumos, desfăşurat însă pe un teren greu, fotbaliştii de la FC Bihor s-au impus sâmbătă clar la Lipova, în faţa formaţiei locale, Şoimii, cu scorul de 4-1.
Jocul, care a contat pentru etapa a 12-a a Ligii a III-a, a fost dominat de echipa pregătită de Florin Farcaş, care conducea la pauză cu 1-0 şi care în repriza secundă s-a desprins, marcând gol după gol.
Prima reuşită a echipei orădene i-a aparţinut căpitanului Ricardo Farcaş, apoi, în partea secundă Florin Chitaş a reuşit dubla pentru a duce scorul la 3-0 pentru roş-albaştri. Pe final, în minutul 78, gazdele au redus din handicap, dar scorul final, 4-1 pentru FC Bihor l-a stabilit Vadim Calugher, în prelungiri.
Pentru băieţii noşti, care au făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon, acest succes reprezintă cea de-a noua victorie din actuala ediţie de campionat, iar astfel totalizăm 30 de puncte, şi ne păstrăm în continuare avansul de şase puncte în fruntea clasamentului.

Căpitanul Ricardo Farcaş a revenit cu gol

Formaţia orădeană a început avansat jocul cu o presiune pusă pe adversar, ceea ce a dus la patru lovituri de colţ pe care roş-albaştrii le-au obţinut în primele 16 minute. În minutul 28 însă a apărut şi prima mare ocazie, Sergiu Jurj a reluat spectaculos de la aproximativ 12 metri de poartă în bara transversală. Nu au trecut decât trei minute şi în minutul 31, după o lovitură de colţ de pe dreapta, acelaşi Sergiu Jurj a primit în careu, dar din şapte metri nu a putut înscrie, un fundaş al gazdelor reuşind să blocheze.
A venit însă minutul 43, când FC Bihor a executat un corner de pe partea stângă, prin Vadim Calugher, mingea a lovit din nou transversala, a revenit în teren, iar din faţa careului mic, căpitanul Ricardo Farcaş a înscris cu capul. Astfel, după o primă repriză dominată de orădeni, aceştia au intrat la pauză în avantaj cu 1-0.

Dublă pentru Florin Chitaş

În repriza a doua, bihorenii au revenit din nou montaţi pe teren şi în minutul 50 Florin Chitaş a avut o bună ocazie. Nu au trecut decât trei minute şi decarul formaţiei orădene, Florin Chitaş, a reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatorilor, ducând scorul de 2-0 pentru roş-albaştri, după ce a primit o pasă în adâncime, a intrat în careu şi l-a „executat” pe portar cu o minge trimisă printre picioare.
Atacurile orădene au continuat şi după golul 2, iar în minutul 58, fundaşul central Sergiu Bactăr, urcat în atac, a fost blocat la şapte metri de poartă.
A venit minutul 61, când urcat cu mingea la picior, Florin Chitaş şi-a făcut loc printre doi adversari şi din apropierea liniei careului de 16 metri a trimis pe jos, la colţul lung, bară-gol, iar FC Bihor conducea deja cu 3-0.
În minutul 78, gazdele de la Şoimii Lipova au reuşit să înscrie golul de onoare, prin David Ciubăncan.
Revenit după accidentare, atacantul Marius Hosu a fost introdus în teren în repriza a doua şi chiar a reuşit să trimită mingea în poartă în minutul 83, dar golul său a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.
Scorul final, de 1-4, l-a reuşit însă Vadim Calugher, care a marcat în prelungiri, în minutul 90+2, după o mingea primită de la Alexandru Sorian şi o execuţie frumoasă din careu, la colţul lung. Astfel, FC Bihor a obţinut o nouă victorie importantă în campionat, care o menţine la o diferenţă de şase puncte faţă de echipa de pe locul II, Poli Timişoara, care s-a impus şi ea, sâmbătă, cu 2-0 la Socodor.

„Poate, cel mai bun joc”

„Am avut un joc la discreţia noastră timp de 70 de minute, pe un teren foarte, foarte greu, dar băieţii au răspuns exact aşa cum ar trebui să răspundă o echipă mare. Am fost foarte bine organizaţi, am pus stăpânire pe joc, ne-am creat foarte multe ocazii şi chiar dacă la pauză am intrat numai cu 1-0, ne-am creat foarte multe ocazii, iar per ansamblu a fost o victorie muncită şi meritată. Am fost un teren greu, am depus un efort fantastic şi am făcut poate cel mai bun joc al nostru din acest sezon”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al echipei orădene, Florin Farcaş.

Şoimii Lipova – FC Bihor 1-4 (0-1)
Au marcat: David Ciubăncan (min. 78) / Ricardo Farcaş (min. 43), Florin Chitaş (min. 53 şi 61) şi Vadim Calugher (min. 90+2)
Şoimii Lipova: Raul Buta – Timotei Candreanu, Daniel Puta, Adrian Bain, Franklin Agha – Flavius Bulboacă (min. 77 Mădălin Chelea), Denis Salka – Said Alves, Petrişor Jichici (min. 63 Michel Vlad), David Ciubăncan – Cristian Gavra – cpt. (min. 63 Nicolas Brad) Antrenor: Norbert Polgar.
FC Bihor: Mihai Pânzariu – Călin Jurj, Sergiu Bactăr (min. 71 Tamas Paublusztig), Ricardo Farcaş – cpt., Alexandru Stoian – Vadim Calugher (min. 71 Loren Ioviţă), Bogdan Vasile(min. 67 Alexandru Sorian) – Răzvan Gunie (min. 67 Ionuţ Ban), Andrei Moga, Florin Chitaş – Sergiu Jurj (min. 77 Marius Hosu). Antrenor: Florin Farcaş
Au arbitrat: Răzvan Lădar (Zalău) – Ştefan Bîrjac (Păuşa – Sălaj) şi Adrian Ioan Iancău (Zalău). Observator pentru arbitri: Nicolae Grigirescu (Timişoara) şi Mihail Iliuţă Boru (Reşiţa).

În etapa viitoare, FC Bihor va juca acasă, la Stadionul Iuliu Bodola, sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 17, cu Poli Timişoara, în derby-ul seriei.

About Author