Categories Fotbal

Invitație la fotbalul autohton în regim special

Old Boys FC Bihor a făcut un obicei din a comemora cu diverse ocazii foști fotbaliști bihoreni care au plecat prea devreme la cele veșnice.

A fost Memorialul Dumitru Burescu, Memorialul Ioan Zare, iar în 16 decembrie la Arena Antonio Alexe se va desfășura „Memorialul legendelor”. A fost alcătuit și un „unsprezece” al foștilor fotbaliști care nu mai sunt printre noi și vor fi omagiați sâmbătă: Alexandru Balazs – Vasile Popa, Ioan Zare, Gheorghe Dărăban, Paul Popovits – Cornel Lupău, Dumitru Burescu, Harsanyi Istvan – Cornel Georgescu, Dumitru Ile, Alexandru Gergely, iar antrenorii sunt Viorel Mateianu și Viorel Abrudan.

„Istoria ne obligă să respectăm legendele și am decis ca în acest an să comemorăm foști jucători și antrenori. Sunt foști fotbaliști care pe vremuri umpleau stadionul și erau adulați de public, pe care trecerea anilor nu trebuie să-i facă uitați. Îi vom avea alături de noi pe prietenii de la UTA și Pandurii Târgu Jiu, dar și jucători de la actualul FC Bihor. Ne dorim foarte mult să întărim relațiile între generații, să consolidăm brandul FC Bihor, știut fiind faptul că în județul nostru FC Bihor este numai unul. Așteptăm publicul să vină într-un număr cât mai mare sâmbătă la Arena Antonio Alexe, pentru a ne reaminti pe cei care odinioară ne încântau pe dreptunghiul verde”, ne-a declarat Adrian Moisa, președintele Old-Boys FC Bihor și cel care coordonează organizarea evenimentului alături de echipa lui.

 

Sâmbătă la Arena Antonio Alexe vor fi prezenți jucători din diverse generații Sandu Boc, Sorin Cigan, Zeno Bundea, Pavel Popovits, Dănuț Baba, Ciprian Dianu, Cosmin Bodea, Vladimir Tămaș, Sandor Kulcsar, Ioan Naom, Ovidiu Lazăr, și mulți alții, unii vor și juca, alții doar în calitate de spectatori.
La UTA vor juca între alții Dorel Toderaș, Adrian Negrău, Dumitru Mitu, Dorel Mutică, Sebastian Huțan, Sorin Botiș, Roland Nagy, Marius Ciubăncan sau Dan Stupar, iar la Pandurii, Doru Mihuț, Ion Lițoiu, Nicolae Olaru Viorel Catana, Virgil Voinea, Dan Marinescu, Petre Căprărescu, Mihai Stelescu sau Grigore Hotoboc, etc.

 

Jucători vs antrenori

Evenimentul va debuta la ora 18:00 cu un meci demonstrativ între jucătorii din echipa actuală (Radu Bob – Ricardo Farcaș. Alex Sorian, Sergiu Bactăr, Andrei Moga, Sergiu Jurj, Loren Ioviță, George Cherman) și antrenori (Florin Farcaș, Dorin Mihuț, Vlad Ghețe, Stelian Farcău, Sorin Todea, Claudiu Mutu), lotul fiind completat și cu „aripa tânără” de la Old Boys FC Bihor (Mădălin Popa, Adrian Moisa, Claudiu Keșeru, Marius Popa, Sebi Platon, etc). Apoi vor intra în scenă echipele de old boys.
„Memorialul legendelor” are și caracter caritabil, astfel că accesul la sală se va face pe baza unei donații de minimum 5 lei, iar sumele adunate vor fi utilizate pentru activități de sprijinire a semenilor mai puțin norocoși.

„În perioada 18-22 decembrie, prin DGASP Bihor, jucătorii de la Old Boys FC Bihor vor vizita mai multe locuințe sociale, Adăpostul de noapte pentru copiii străzii Oradea, Casa de tip familial Dalmațienii, alte cadouri și pachete se vor îndrepta către Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, secția copii, precum și spre câteva familii din Cheresig, unde clubul nostru a mai făcut donații”, a mai adăugat Adi Moisa.

About Author