Categories Baschet

Prestație solidă, din păcate învinși în prelungiri

CSM CSU Oradea a fost învinsă de Niners Chemnitz, scor 101-98, după o repriză de prelungiri, în cadrul unui meci din programul etapei a 5-a în Grupa N din TOP 16 FIBA Europe Cup – ediția 2023/24. Meciul cu numărul 100 în cupele europene disputat de gruparea bihoreană s-a desfășurat miercuri (17.01), în Germania.

Jocul a început cu Neal, Pearson, Nicolescu, Tarolis și Freeman. Formația gazdă s-a desprins la 15-6 în primele minute, profitând de cele două greșeli personale comise de Tarolis. CSM-ul a reacționat, Richard însuflețind jocul echipei cu un coș de trei puncte. Arledge a avut o contribuție importantă în joc, primul sfert încheindu-se cu scorul de 23-18 în favoarea lui Chemnitz.

Oradea a alternat momentele bune cu cele nereușite. Rotația mai adâncă și numărul impresionant de jucători capabil să-și asume decizii în joc au oferit germanilor un avantaj evident. Teama de a finaliza acțiunile pe contraatac au reprezentat și de această dată o problemă pentru CSM CSU. În schimb, Chemnitz a avut un joc colectiv tot mai bun, lucru confirmat de cele 51 puncte marcate până la jumătatea întâlnirii, atunci când roș-albaștrii aveau doar 40 puncte.

Repriza secundă a început excelent pentru formația orădeană. Nijal Pearson a însuflețit ofensiva CSM-ului, marcând de mai multe ori de la mare distanță. Un parțial de 16-5 a adus egalitatea pe tabela de marcaj. Oradea a avut șansa să preia conducerea, dar nu a găsit soluția potrivită. Niners s-au desprins la zece puncte pe finalul secvenței a 3-a, dar același Pearson a avut ultimul cuvânt. Scorul după 30 minute a fost de 70-63.

Primele patru puncte din secvența decisivă au purtat semnătura lui Gotcher și Tarolis. Același Pearson a înscris de pe semicerc pentru a egala la 70, fiind faultat pe aruncare. Americanul a transformat libera suplimentară și a adus Oradea la conducere pentru prima dată în minutul 32. Tripla lui Gotcher a mărit parțialul la 11-0, moment în care gazdele au cerut timp de odihnă. Tarolis a comis a 4-a greșeală personală cu opt minute rămase de jucat, dar CSM-ul s-a desprins la cinci puncte. Erick Neal a fost sancționat cu fault tehnic pentru simulare. De asemenea, mai multe erori în atac și-au spus cuvântul, iar Chemnitz a revenit în avantaj cu un parțial de 8-0. Richard a replicat cu o triplă norocoasă și a schimbat din nou conducerea. Tot el a mărit avantajul la două posesii. Germanii au reacționat și de această dată, dar Pearson și Baciu au ținut Oradea în avantaj. Replica a venit de la Lansdowne, de neoprit pentru defensiva orădeană. Yebo a egalat la 89 cu 26 secunde rămase de jucat. Pearson a avut ultima acțiune din timpul regulamentar, una imprecisă, meciul intrând în prelungiri.

Chemnitz a înscris primul coș din prelungiri. În replică, Baciu a adus un punct de la linia de pedeapsă. Gazdele s-au menținut în avantaj, CSM-ul având probleme în atac. Neal a adus primul coș din acțiune în prelungiri, după trei minute. Arledge a egalat la 96 de la libere. Uguak a înscris de trei puncte pe sirenă, după recuperare ofensivă. Tarolis a redus deficitul la un punct, dar Van Beck a înscris încă o dată pentru Chemnitz pe sirenă și a consfințit victoria germanilor.

Nijal Pearson a totalizat 22 puncte, Erick Neal a adăugat 14 puncte, Kris Richard a înscris 14 puncte, Toddrick Gotcher a izbutit 13 puncte, Donatas Tarolis a temrinat cu 12 puncte, Cătălin Baciu a reușit 11 puncte, iar Jon Arledge a avut 10 puncte pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte,

După acest meci, CSM CSU Oradea are 1-3 la general în Grupa N și se situează pe locul 4, ultimul. Următoarele două partide ale echipei în FIBA Europe Cup sunt programate la Oradea Arena în 24 Ianuarie și 7 Februarie anul curent.

About Author