Categories Fotbal

Dezvoltarea fotbalului bihorean, prioritară pentru roș-albaștri

Anul 2024 a început în forță atât cu pregătirea pentru sezonul competițional prin achiziția de noi jucători dar și cu punerea în aplicare a pașilor propuși pentru materializarea proiectului Academiei FC Bihor.

În această săptămână conducerea FC Bihor, a semnat protocoale de colaborare cu trei cluburi importante din județul Bihor. Este vorba despre CS Bihorul Beiuş, CS Crişul Aleşd şi CSO Ştei.

Astfel, proiectul de dezvoltare a unei academii redutabile la FC Bihor, care să acopere întreg judeţul Bihor, a mai făcut un pas important, după ce în ultimele luni ale anului recent încheiat, au fost încheiate parteneriate cu AS Zenit Oradea, CS Viitorul Marghita şi CSC Viitorul Mădăras, la care se adaugă colaborarea cu CSM Oradea.
„Unul dintre cele mai importante puncte din strategia clubului nostru este academia. Lucrăm la acest proiect zi de zi, iar în această săptămână am încheiat cele trei parteneriate. Cred că este pentru prima dată în judeţul Bihor când are loc un astfel de proiect, dar noi considerăm că acesta este modelul pe care ar trebui să îl urmeze toată lumea, pentru că doar aşa şi fotbalul de la noi din județ dar și din ţară va putea deveni unul competitiv. Este necesar și doar așa poate fi sustenabilă creșterea clubului nostru. Trebuie să ne implicăm foarte mult în componenta de copii şi juniori”, a declarat preşedintele clubului FC Bihor, George Tătar.

Proiect structurat pe un sistem piramidal

Conceptul pe care clubul nostru doreşte să îl implementeze în realizarea unei academii puternice este unul piramidal, care să acopere toate zonele judeţului şi astfel, orice fotbalist bihorean să aibă şansa să ajungă la echipa fanion a Bihorului.
„Vrem să realizăm o piramidă, în care vârful să fie reprezentat de FC Bihor. Astfel, încercăm să acoperim toate zonele judeţului, iar eu îi îndemn şi pe colaboratorii noştri, cum sunt cei din Beiuş, Ştei sau Aleşd, să încheie şi ei colaborări cu cluburile din zona lor, ca astfel să constituim un proiect bine conturat cu acoperire pe toate zonele. Acesta cred că este modelul cel mai sănătos pentru a putea avea pe viitor o echipă puternică la nivelul judeţului, la care să poată avea acces orice tânăr talentat fotbalist bihorean”, după cum a mai precizat conducătorul clubului roş-albastru orădean.

Trei cluburi importante intră în proiect

La parafarea parteneriatului de la Beiuş au fost prezenți, din partea FC Bihor, președintele George Tătar și managerul Centrului de Copii și Juniori, Stelian Farcău, iar din partea CS Bihorul Beiuș 1921 au participat primarul municipiului Beiuș Gabriel Popa, viceprimarul Dragoș Balog, managerul clubului Silviu Odobasianu, dar și antrenorul coordonator al clubului, Rudolf Kovacs, fost jucător al echipei FC Bihor.
După Beiuş a urmat semnarea parteneriatului cu un alt club important al judeţului Bihor, dar dintr-o altă zonă, CS Crişul Aleşd, marcându-se, astfel, încă un pas important în dezvoltarea fotbalului local și regional.
La Aleşd, președintele George Tătar, însoţit de managerul Centrului de Copii și Juniori, Stelian Farcău, a parafat înţelegerea cu preşedintele clubului CS Crișul Aleşd, Ciprian Fogarasi.
În fine, dar nu în cele din urmă, conducătorii FC Bihor au ajuns în această săptămână la Ştei, într-o altă zonă recunoscută ca un izvor de talente şi care a dat de-a lungul timpului jucători valoroşi care au ajuns la FC Bihor şi nu numai. Cum a fost şi cazul lui Sandu Balaj, fost jucător de primă ligă, care a participat şi el la ceremonia de parafare a parteneriatului dintre FC Bihor şi CSO Ştei.
La întâlnirea cu George Tătar şi Stelian Farcău şi la oficializarea parteneriatului, au participat din partea clubului CSO Ştei, preşedintele Marius Junc, fostul mare jucător al celor două echipe, Sandu Balaj dar și primarul orașului Ștei, Iulian Balaj. Actualul primar al orașului Ștei este și el un fost fotbalist cunoscut de diviza I și fost arbitru.

Beneficiile părţilor

„Noi ne dorim ca cei mai buni tineri fotbalişti din judeţul Bihor să ajungă la noi, dar sigur că şi noi vom sprijini cluburile partenere cu resurse, care să faciliteze desfăşurarea eficientă a activităţilor acestora. Îi vom sprijini pentru a creştere performanţele echipelor și a jucătorilor, cu resurse materiale, echipamente şi ce mai au nevoie. De asemenea, cu formare, cu instruire, cu toate cele necesare dezvoltării şi perfecţionării lor.
Astfel, atât şeful Centrului de Copii şi Juniori de la noi, Stelian Farcău, care are o expertiză bogată acumulată în departamentul de scouting de la Arsenal, cât şi preparatorul fizic Bogdan Guler, care la rândului s-a perfecţionat la Centrul de cunoaștere și inovare în sport de la Barcelona (nr. – Barca Innovation Hub), vor sprijini aceste cluburi, prin expertiza lor.
Vom organiza workshop-uri pentru a implementa şi dezvolta această strategie la nivel judeţean. Copiii care vor juca la aceste echipe, vor efectua pe rând stagii de pregătire la FC Bihor în cadrul academiei, antrenorii acestor echipe vor participa la traininguri de perfecţionare, pe care le vom organiza cu diferiţi invitaţi profesionişti. Pe lângă aceasta, vor fi beneficiile băneşti, pentru că pentru cei mai talentaţi jucători o să plătim către cluburile partenere taxa de promovare, precum şi suma din procent dacă pe viitor aceşti jucători vor fi vânduţi”, a mai explicat preşedintele clubului FC Bihor.

Sunt vizate toate zonele judeţului

Prin colaborările cu aceste cluburi, FC Bihor a reuşit să acopere o mare parte din teritoriul judeţului, însă se doreşte o acoperire totală, de aceea pe viitor sunt şanse să avem şi alte parteneriate. Spre exemplu, deocamdată zona de nord a judeţului rămâne descoperită, dar se intenţionează colaborări şi cu cei din zona Valea lui Mihai – Săcueni. Şi aceasta pentru că reamintim că planurile noastre ambițioase vizează transformarea Academiei FC Bihor, pas cu pas, într-o forță pe plan local, regional, dar și național. Astfel, continuăm să investim în proiectul nostru, considerând dezvoltarea tinerilor drept unul dintre pilonii fundamentali ai strategiei noastre.
Mai mult decât atât, „dorim să realizăm un proiect sănătos, un sistem care să funcţioneze bine, bazat pe aceste principii şi pe viitor, sustenabil. Să funcționeze de sine stătător, indiferent de cine vor fi persoanele care se vor afla la conducerea clubului nostru sau a cluburilor partenere”, după cum a mai afirmat preşedintele FC Bihor, George Tătar.

About Author