Categories Fotbal

Un succes dătător de speranță!!!

FC Bihor a tranşat din prima repriză meciul cu Progresul Pecica şi s-a calificat neînvinsă în play-off-ul Ligii a III-a

Fotbaliştii de la FC Bihor au reuşit o frumoasă performanţă, încheind sezonul regular al campionatului Ligii a III-a pe primul loc în Seria a 8-a, cu şapte puncte mai mult faţă decât echipa de pe locul secund, dar fiind şi singura echipă neînvinsă dintre toate cele 100 de formaţii ale eşalonului al treilea.

În etapa a 18-a, ultima a sezonului regular, roş-albaştrii au primit la Stadionul Iuliu Bodola replica echipei arădene Progresul Pecica, formaţie care a venit la Oradea să îşi joace şansa calificării în play-off. Elevii antrenorului Florin Farcaş nu le-a lăsat nicio şansă însă, pentru că au deschis scorul încă din minutul 3, prin Alex Băican, iar în minutul 41 au urcat scorul la 2-0, graţie unei reuşite a golgheterului Sergiu Jurj. Cum în repriza a doua nu s-a mai marcat, acesta a fost scorul final, iar FC Bihor a totalizat 46 de puncte şi s-a calificat în play-off cu şapte puncte avans.

Filmul jocului
Nu a început bine partida şi în minutul 3, după o centrare din lovitură liberă de pe partea dreaptă a lui Andrei Vînău, fundaşul central Alex Băican, urcat în atac, a reluat cu capul din 9 metri, în colţul lung al porţii oaspeţilor, învingându-l pe goalkeeperul Markos Gakos.
Oaspeţii au reacţionat periculos în minutul 7, când şi-au creat nu mai puţin decât trei ocazii periculoase. După o lovitură de colţ, mingea a fost trimisă în careul mic, de unde Borcea a reluat spre poartă, dar a respins Mihai Pînzariu în bară, mingea a revenit la cei de la Pecica, dar fundaşii orădeni au respins din faţa linei porţii, după care Sergiu Aldan a şutat dintr-o poziţie bună, dar a fost la post din nou portarul Mihai Pînzariu.
În minutul 27, tot echipa oaspete a beneficiat de o lovitură liberă de la 22 de metri. A executat periculos Mirel Arsene, dar puţin peste transversală.
La poarta cealaltă, fotbaliştii orădeni s-au aflat periculos în careul advers în minutul 32, când Loren Ioviţă a trimis prin faţa porţii, dar nu s-a aflat vreun coechipier acolo, care să reia spre poartă. În schimb în minutul 41, fundaşul central Csaba Preklet a fost foarte aproape de un eurogol. De la peste 40 de metri, din lateral dreapta, el a trimis un şut centrare spre poarta adversă, mingea a lovit transversala aproape de vinclu, a revenit în careu, de unde golgheterul Sergiu Jurj a înscris cu capul, 2-0. Acesta a fost şi scorul primei reprize.
În partea a doua, având avantajul de două goluri luat la pauză, bihorenii, deşi au avut mai mult posesia, nu au mai marcat, pentru că nu şi-au mai creat nici foarte multe ocazii. În minutul 57, Sergiu Jurj a şutat de la 17 metri peste poartă, în minutul 79, Andrei Moga a trimis și el peste transversală.
Totuşi, în minutul 81, orădenii au fost foarte aproape să îşi mărească avantajul. Marius Hosu a fost angajat în careu, a scăpat singur cu portarul, dar şutul său a fost respins de goalkeeper peste transversală.
Ultima ocazie a jocului a aparţinut formaţiei oaspete, în minutul 83, când Angelo Iuga a şutat pe lângă poartă, de la 25 de metri.
Partida s-a încheiat cu scorul de 2-0, iar roş-albaştrii au încins o horă a bucuriei, după care au mers să sărbătorească cu galeria calificarea en-fanfare în play-off-ul competiţiei.
O victorie muncită

„A fost o victorie meritată, o victorie muncită. Noi am încercat să respectăm planul jocului, să avem o stăpânire a jocului şi o agresivitate pozitivă în ceea ce înseamnă contactul unul contra unul cu adversarul. Am început bine meciul, am şi marcat repede, sigur că şi adversarul a venit motivat, pentru că a avut nevoie de toate cele trei puncte. Nu le-am dat posibilitatea să-şi dezvolte jocul decât la o fază în prima repriză, când a fost o nesiguranţă şi o bâlbâială în zona centrală. A doua repriză am încercat să conservăm rezultatul şi să surprindem pe spaţiile libere lăsate de ei, pentru că ştiam că vor veni peste noi, peste adversar. Am cedat uşor deliberat de multe ori mijlocul terenului, dar a fost şi o tactică a noastră, pentru că am încercat să cristalizăm jocul în defensivă, fiindcă era important să nu primim gol şi să stăpânim jocul. A fost un joc sub presiune, am simţit-o şi eu, au simţit-o şi băieţii săptămâna asta, dar cel mai important este că am câştigat şi ne-am adjudecat cele trei puncte”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul Florin Farcaş.

FC Bihor Oradea – Progresul Pecica 2-0 (2-0)
Au marcat: Alex Băican (min. 3) şi Sergiu Jurj (min. 41)
FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, L. Ioviţă – A. Vînău (min. 49. K. Gagyi), R. Farcaş – cpt., V. Calugher (min. 62 R. Gunie) – A. Moga (min. 90 R. Săutiuţ), Sg. Jurj (min. 62 M. Hosu) şi M. Gîdea (min. 62 B. Vasile). Antrenor: Florin Farcaş
Progresul Pecica: M. Gakos (min. 70 F. Burtic) – M. Salka (min. 70 F. Nortey), E. Wild (min. 53 A. Iuga), A. Nasiru, S. Aldan – M. Arsene, D. Shiaondo (min. 53 B. Bozian), R. Bănăţan – L. Bodri, D. Răchită (min. 77 P. Paşcalău) şi S. Borcea. Antrenor: Dan Stupar
Au arbitrat: Norbert Kemenes (Baia Mare) – Alexandru Turian şi Adrian Ioan Iancău (ambii din Zalău).

Cum la Lipova, Phoenix Buziaş s-a impus cu 3-1 în faţa gazdelor de la Şoimii, echipa din judeţul Timiş, Phoenix Buziaş este cea de-a patra calificată în play-off, Progresul Pecica pierzând poziţia a 4-a în ultima etapă.
Derby-ul pentru locul 2, Poli Timişoara – CSC Peciu Nou, s-a încheiat cu 1-0 pentru gazde şi astfel, Poli Timişoara se califică de pe locul 2.
Într-o altă partidă de sâmbătă, CS Socodor – ACB Ineu 3-0. Primul joc al etapei a avut loc însă vineri, când Avântul Periam a trecut cu 2-0 de Gloria Lunca Teuz Cermei.
Începem play-off-ul cu Phoenix Buziaş, acasă
Ca urmare, FC Bihor va inta în play-off cu 46 de puncte, Poli Timişoara cu 39 de puncte, CSC Peciu Nou cu 36 de puncte, iar Phoenix Buziaş cu 32 de puncte.

Prima etapă din play-off este programată vineri, 29 martie, de la ora 15, când FC Bihor va juca acasă cu Phoenix Buziaş, iar Poli Timişoara se va confrunta din nou, pe teren propriu, cu CSC Peciu Nou.

About Author