Categories Tenis

În caz de dopaj dovedit, Simona Halep ștearsă din clasamentul mondial

Situația campioanei Simona Halep rămâne delicată, după ce a fost depistată pozitiv la un test de dopaj. Președintele Federației Române de Tenis a transmis public că nu o va suspenda, până când la dosarul sportivei nu va apărea și cea de-a doua probă a analizei.

Vestea că Simona a fost prinsă dopată a șocat lumea sportivă. Ea riscă acum o suspendare de până la 4 ani, iar viitorul ei în sportul alb este sub semnul întrebării.

Simona Halep riscă o suspendare de până la 4 ani
Jucătoarea de tenis riscă să fie ștearsă din clasamentul mondial și să o ia de la zero. În caz de dopaj dovedit, tenismenii sunt șterși din clasamentul mondial, astfel că punctajul ei WTA va fi nul.

După expirarea suspendării – pentru derivați EPO se dau cele mai drastice pedepse, între doi și patru ani – revenirea Simonei va putea fi realizată doar prin participarea la turnee minuscule sau prin wild-carduri primite de la organizatori.

Tatăl Simonei Halep, Stere Halep, crede că fiicei sale i s-a făcut o mare nedreptate și se roagă la Dumnezeu ca totul să se rezolve cu bine pentru sportiva care a adus bucurie în sufletele multor români prin performanțele sale.

Astfel, el a dezvăluit că Simona Halep va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a-și demonstra nevinovăția.

About Author