Categories Handbal

Studentele lui Sebi Tudor, învinse la Cluj

Universitatea Cluj s-a impus fără probleme în meciul disputat vineri, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, contând pentru etapa a 13-a a Diviziei A Seria C la handbal feminin cu CSU Oradea. A fost în final 28-23 (19-14) într-o partidă în care elevele lui Ioan Ani Senocico s-au aflat la cârma unui joc pe care l-au controlat de la un capăt la altul.

Golurile pentru ”U” au fost marcate de: Corina Cordoș 8, Cristina Crețu 6, Reka Tamas 4, Larisa Șerban 3, Ștefania Pîrvulescu și Alexandra Ploscar câte 2 și respectiv Sofia Mureșan, Tea Câmpean și Valeria Popovici câte 1 gol. Au mai jucat: Gabriela Istratie, Alexia Gherghe, Andreea Bărbos și Ana-Maria Stana iar poarta a fost apărată de Maryna Dumanska.

În runda a 14-a, ”U” va juca sâmbătă 18 februarie, în deplasare cu CSU Reșița.

About Author