Categories Fotbal

Victoria care îi face din nou lideri

Sâmbătă după-amiezi FC Bihor a redevenit liderul Seriei a 10-a a Ligii a 3-a de fotbal, asta după ce au obţinut, sâmbătă, o victorie extrem de importantă în prima etapă din 2023.

Formaţia pregătită de Florin Farcaş a reuşit să îşi adjudece toate cele 3 puncte puse în joc după ce s-a impus cu scorul de 2-1 (1-0), iar astfel a obţinut deja calificarea în faza play-off a seriei şi a urcat pe prima poziţie a clasamentului.

Golurile au fost marcate de Marius Hosu, în minutul 14, şi Andrei Gal, în minutul 60, pentru FC Bihor, respectiv de Ervin Zsiga, în minutul 57, pentru Satu Mare.

Revenind la meci orădenii au început perfect jocul având în primele minute o ocazie monumentală, fiind posibil chiar și un penalty dar care nu a fost acordat. Pe fondul unei dominări sterile, organizatorii deschid scorul atunci când Marius Hosu a trecut și de portarul advers și a înscris în poarta goală. Orădenii puteau mări diferența. Cherman fiind și el aproape de gol dar s-a pierdut cu firea în fața portatului advers. În debul părții a doua contrar pe undeva cursului jocului, oaspeții au restabilit egalitatea cu largul concurs al portarului Radu Bob. Szinga a transformat o lovitură de la 18 metri puțin lateral stânga, Radu Bob pe lângă plasamentul defencuos a și fixat zidul puțin în dreapta, iar execuția nu a fost una extraordinară. Și nu este la prima abatere și în sezonul trecut la baraj, primul gol a fost tot pe colțul portarului, el încă nu este unul ca să de-a încredere echipei. La următoare acțiune ofensivă a roș-albaștrilor, Serediuc a executat un corner de pe dreapta și Gal venit lansat a reluat perfect cu capul în plasă. Jocul a început să arate altfel când au apărut shimbările în ambele tabere, FC Bihor având încă două ocazii monumentale, Andrei Hosu scăpând singur cu Anca Trip, alegând o soluție proaspă când putea marca lejer. Și oaspeții au mai beneficiat de o lovitură liberă exect ca și la gol, dar de data asta execuția a fost blocată de zid.

Formaţia bihoreană a fost susţinută la acest joc de aproximativ 1000 de spectatori.

Ca de obicei la jocurile de pe teren propriu, lovitura de start a fost executată şi de această dată, de unul dintre fotbaliştii emblematici ai clubului FC Bihor, acum fiind rândul cunoscutului atacant Ovidiu Lazăr.

În celălalt meci important al zilei de sâmbătă, din etapa a 16-a, la Zalău, formaţia SCM a dispus cu scorul de 2-1 de Gloria Bistriţa, fapt care a permis roş-albaştrilor orădeni să urce pe prima poziţie a clasamentului, cu 34 de puncte.

Pe locurile 2 şi 3, la egalitate, se află Gloria Bistriţa şi CSM Satu Mare, cu câte 32 de puncte, în timp ce pe locurile 4, 5 se află Lotus Băile Felix şi SCM Zalău.

Şi în etapa viitoare, formaţia orădeană va juca tot pe teren propriu, sâmbătă, 18 martie, de la ora 15, cu CSM Sighet.

La finalul meciului de sâmbătă, a fost bucurie mare în vestiarul băieților de la FC Bihor. Jucătorii au cântat și au aplaudat, alături de antrenor, scandând la final: „Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc, Bihorul e! Bihorul e!”

„A fost o partidă destul de bună pentru noi, având în vedere că am fost la primul joc oficial după o perioadă foarte lungă şi încă nu suntem adaptaţi la ritmul de joc. Ne-au lipsit şi patru jucători titulari, dar eu zic că am dominat clar jocul, ne-am creat foarte multe ocazii, am fost destul de agresivi şi conectaţi. Astfel, jucătorii merită felicitaţi pentru că au făcut un joc bun”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei FC Bihor, Florin Farcaş.

FC Bihor Oradea – CSM Satu Mare 2-1 (1-0)

Au marcat: M. Hosu (min. 14) şi A. Gal (min. 60) / E. Zsiga (min. 57)

FC Bihor: R. Bob – C. Jurj, A. Gal, R. Farcaș, R. Gunie – G. Cherman, Cl. Petruș – T. Serediuc (min. 76 Fl. Drăgan), C. Roșu (min. 64 Ad. Popa), A. Gheorghiță (min. 89 D. Stan) – M. Hosu (min. 76 A. Hosu). Antrenor: Florin Farcaș

CSM Satu Mare: I. Anca Trip – A. Ciul, M. Mureșan, A. Negrea, C. Brata – Rodri Hernando, A. Micaș (min. 78 P. Tamas), A. Bura (min. 82 R. Ziman), A. Mărieș (min. 46 E. Zsiga) – N. Suveg (min. 46 D. Lazăr) şi D. Baior (min. 78 G. Mansour). Antrenor: Tiberiu Csik

Au arbitrat: Norbert Kemenes (Baia Mare) – Radu Despa (Baia Mare) şi Cristian Mureșan (Cavnic)

Clasament:

1. FC Bihor Oradea 16 11 1 4 34-24 10 34
2. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 16 10 2 4 27-12 15 32
3. CSM Satu Mare 16 10 2 4 28-16 12 32
4. SCM Zalău 16 8 3 5 24-14 10 27
5. CS Lotus Băile Felix 16 7 6 3 26-21 5 27
6. CS Minerul 1947 Ocna Dej 16 6 2 8 21-23 -2 20
7. CSM Sighetu Marmaţiei 16 4 5 7 21-28 -7 17
8. CSM Victoria Carei 16 4 2 10 14-28 -14 14
9. CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 16 3 3 10 11-23 -12 10
10. FC CFR 1907 Cluj SA 2 16 2 4 10 11-28 -17 10

 

Etapa viitoare:
Mar 17, 2023 15:00 CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CS Lotus Băile Felix
Mar 18, 2023 15:00 FC Bihor Oradea – CSM Sighetu Marmaţiei
Mar 18, 2023 15:00 CSM Satu Mare – SCM Zalău
Mar 18, 2023 15:00 FC CFR 1907 Cluj SA 2 – CSM Victoria Carei
Mar 18, 2023 15:00 CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – CS Minerul 1947 Ocna Dej

About Author