Nici cei mai pesimiști suporteri orădeni nu își imaginau vreodată că Oradea poate să piardă un titlul național în bazinul propriul în asemenea hal. Este absolut inadmisibil cum s-au prezentat componenții echipei CSM Oradea, vicecampioni naționali la un meci dicisiv cu Steaua penytru un nou titlu. Să nu reușești să te ridici la nivelul competiției e una dar să fii pur și simplu lamentabil, da, repet lamentabil într-un asemenea meci este de-a dreptul hilar. În urmă cu un an, componenții Stelei câștigau în fața orădenilor. Gruparea de pe Criș a transferat o echipă întreagă de la Steaua pentru a lupta la titlul. Din păcate, undeva s-a greșit. Cu siguranță că va urma o analiză a situației și viitorul unora dintre componenții echipei nu va mai fi la Oradea.
CSA Steaua Bucureşti a câştigat al 19-lea său titlu de campioană a României la polo pe apă masculin, după ce a învins-o pe CSM Oradea cu scorul de 15-8 (4-1, 5-4, 4-1, 2-2), vineri seara, în Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu” din Oradea, în meciul al treilea al finalei Superligii Naţionale.
Steaua s-a impus cu 11-9 şi 11-8 în primele două partide ale finalei, desfăşurate în bazinul din Ghencea.
Pentru Steaua, antrenată în acest sezon de Bogdan Rath, Alexandru Ghiban, Pavel Popescu şi Gelu Lisac, a fost al şaptelea titlu consecutiv.
Medaliile de bronz au fost adjudecate de CS Dinamo, care a câştigat cu 3-0 la general finala mică disputată cu CS Rapid. Vineri, Dinamo a dispus cu 15-12 în Bazinul Rapid, prin golurile înscrise de Vrînceanu 4, Bota 2, Klutsch 2, Kari 2, Bindea 1, Ilisie 1, Luţescu 1, Pîrîianu 1 şi Jiganea 1.