Categories Fotbal

Totul este pregătit, să înceapă fotbalul!!!

România va găzdui în acest an, în premieră, o competiție europeană inter-cluburi, la minifotbal. Și nu orice competiție, ci „regina” turneelor Federației Europene de Minifotbal, EMF Champions League.
Astfel, orașul Oradea, prin gazda AEK și președintele clubului, Spiros Baltsavias, vor spune „bun venit”, în perioada 6-10 septembrie, celor 26 de echipe participante la Champions League dar și celor participante la Masters (competiție rezervată jucătorilor +40 de ani).
Terenul principal va fi amplasat la Sala „Antonio Alexe”, cu o capacitate care poate merge până la 2500 de locuri pe scaune, iar terenurile secundare vor fi la Baza Sportivă „Tineretului”, care a găzduit în trecut meciuri de la diverse competiții naționale, inclusiv Campionatul Național de Minifotbal din anul 2019.
Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, România dă cel mai mare număr de echipe participante la Champions League, trei: AEK Oradea (din postura de campioană europeană en-titre), Ajax Dulcisimo Galați (campioana națională en-titre) și Extratereștrii Bistrița (vicecampioana națională). La Masters, nu mai puțin de 6 echipe și-au câștigat locul prin Campionatul Național de Old Boys de la Râșnov, în ordine: Peppy Dolce Vita Târgu Jiu (campioana națională), Tazmannschaft București, Legends Galați (campioana europeană en-titre), Vulturii Dej, Liriada Râșnov și MAV Glissando Timișoara.
România a câștigat acest prestigios trofeu de două ori în trecut, prin: MAV Sports Timișoara (2018) la Terme Catez (Slovenia), respectiv AEK Oradea (2022) la Herceg Novi-Igalo (Muntenegru). Astfel, AEK va încerca să-și apere trofeul în acest an, mai ales că joacă în fața propriilor suporteri, dar și Ajax Dulcisimo Galați și Extratereștrii Bistrița vor avea un cuvânt greu de spus.
Jocurile de la Champions League vor debuta miercuri, 6 septembrie, de la ora 16:00, în aceeași zi având loc și festivitatea de deschidere, de la ora 20:00. Finala competiției este programată pentru sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20:00, urmată de festivitatea de premiere. Jocurile de la Masters încep vineri, 8 septembrie, de la ora 11:00 și se încheie duminică, 10 septembrie, odată cu finala de la ora 15:00.
Pe parcursul turneului, intrarea spectatorilor va fi liberă, conform celor transmise de la Oradea.

About Author