Categories Fotbal

Fotbalul se extinde tot mai mult peste ocean

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) se pregăteşte să multe peste 100 de posturi din schema sa de angajaţi, inclusiv departamentul său juridic, de la sediul istoric din Zurich în Statele Unite, la Miami (Florida), a anunţat o sursă bine informată, citată de AFP.

Organismul conducător al sportului rege a transferat deja unele dintre posturile de la sediul său parizian şi a deschis recent birouri la Miami, pentru a ajuta la organizarea Cupei Mondiale din 2016, care va avea loc în SUA, Mexic şi Canada.

„FIFA este un instanţă de conducere globală şi anumite departamente au fost informate cu privire la un plan de mutare la un nou sediu permanent la Miami”, a declarat un purtător de cuvânt al FIFA, confirmând parţial această informaţie.

„Acest lucru corespunde viziunii globale a unei organizaţii care are 211 asociaţii membre. Noile noastre birouri din Miami şi Singapore se alătură birourilor noastre de la Paris şi birourilor de dezvoltare regională din întreaga lume. Sediul FIFA rămâne Zurich”, a adăugat purtătorul de cuvânt al forului fotbalistic mondial.

Departamentul juridic, în special, ar urma să fie mutat la Miami, potrivit sursei respective.

Oraşul din Florida pare strategic datorită apropierii sale de cele 41 de asociaţii membre ale CONCACAF, care acoperă America de Nord, America Centrală şi Caraibe, precum şi conexiunilor sale cu America de Sud.

Pe lângă Cupa Mondiala din 2026, Statele Unite vor găzdui Cupa Mondială a Cluburilor FIFA, în 2025.

Federaţia internaţională de fotbal a fost creată în 1904 la Paris, înainte de a se muta în 1932 la Zurich, care a devenit sediul său principal în 2007.

About Author