Categories Handbal

Performanță istorică pentru handbalul românesc

Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, în deplasare, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 38-34 (20-12), şi în manşa retur din sferturile European League şi se califică la Turneul Final Four. Calificarea este reuşită la 20 de ani de la ultima performanţă similară în competiţie a lui Dinamo.

Campioana României a dominat formaţia daneză la toate capitolele, inclusiv prin paradele spectaculoase ale portarului Cupara, reuşind să conducă la diferenţe de necrezut în prima parte a jocului (15-8, 20-11). Chiar dacă Skjern şi-a revenit în repriza secundă, Dinamo a rămas concentrată în ambele faze şi a reuşit o calificare de excepţie între ultimele patru echipe ale continentului în European League.

 

Principalii marcatori ai partidei au fost Gaudin 10 goluri, pentru Skjern, respectiv Kuduz 8, Cindric 7, Kukic 7, Dedu 4, pentru Dinamo.

 

În tur, Dinamo a câştigat la limită, cu 28-27 şi cu dublă victorie ajunge în stil de campioană la Turneul Final Four.

Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale European League, după ce a învins formaţia daneză Bjerringbro-Silkeborg (27-24 şi 37-34).

Dinamo a mai atins optimile acestei competiţii, fosta Cupa EHF, în sezonul 2004-2005, când a fost eliminată de IFK Skovde, iar în sezonul precedent a jucat semifinale, cu BM Altea, ratând finala în 20 martie 2004.

În celelalte confruntări din sferturi se duelează Fuchse Berlin – HBC Nantes (33-33 în tur), IK Savehof – SG Flensburg-Handewitt (30-41) şi Rhein-Nekar Lowen – Sporting CP (32-29).

Turneul Final Four va avea loc la Hamburg, în 25-26 mai.

Fuchse Berlin este deţinătoarea trofeului.

About Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *